USR Arad a început colectarea dosarelor ”Fără Penali” de la primării

by Andreea Radu

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”USR Arad se apropie de finalizarea etapei de atestare a semnăturilor celor care susțin inițiativa cetățenească de modificare a constituției ”Fără Penali în funcții publice”. Astăzi, la împlinirea termenului legal de 15 zile lucrătoare, vom solicita primul calup de dosare depus pentru atestare la primăria Arad.

Conform legii 189/1999, semnăturile au fost depuse acum trei săptămâni la cele 78 de unități administrativ teritoriale ale județului Arad, de unde au fost susținători ai campaniei, în vederea atestării calității de cetățean cu drept de vot și a domiciliului acestora. În această săptămână a avut loc colectarea dosarelor, urmând ca săptămâna viitoare să fie trimise la București, pentru depunerea la Parlament.

La sediul USR Arad au ajuns semnăturile atestate din opt orașe ale județului, urmând ca astăzi să ajungă și al nouălea. Dintre comune, avem deja 46 de dosare primite, iar astăzi așteptăm să primim ce a mai rămas, un singur primar refuzând atestarea, în timp ce o altă comună ne-a comunicat că a pierdut dosarul.

În marea lor majoritate, primarii din județul Arad au fost cooperanți, fiind foarte puține cazurile unde s-au conformat mai greu. Dar și acolo, după două-trei vizite, au înțeles ce au de făcut, astfel că pe județ suntem optimiști. Vom recupera marea majoritate a semnăturilor, rata de atestare fiind de peste 95%.

Astăzi se împlinesc cele 15 zile prevăzute de lege pentru atestarea primei tranșe, de 15.500 de semnături, din cele 20,600 depuse la primăria Arad. Sunt optimist și sper că administrația municipiului va respecta legea și ni le va preda la termen. Primării precum cele din Cluj și Craiova, care au atestat 38, respectiv 27 de mii de semnături, au dovedit că se poate.

Facebook Comments