US Open: meciul Halep – Şarapova se joacă la noapte

by Sorin Haut

Meciul dintre Simona Halep şi Maria Sharapova va avea loc marţi, nu înainte de ora 02:00 (ora României), în meciul din turul 1 de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Partida vedetă din prima rundă va deschide sesiunea de seară şi se va disputa pe Arthur Ashe Stadium.

În acest an, la US Open, turneu care va debuta luni, Simona Halep va fi favorită numărul 2, în timp ce Maria Sharapova a ajuns pe tabloul principal, după ce a primit un wild card din partea organizatorilor.

În 2016, românca a ajuns până în sferturile de finală, fază în care a fost eliminată de Serena Williams, în timp ce rusoaica nu a participat, întrucât încă era suspendată, după ce a fost depistată pozitiv la începutul anului.

Mai trebuie spus că Sharapova, care a participat la 49 de turnee de Grand Slam, a fost eliminată doar de trei ori în primul tur, în timp ce Halep, care a jucat la 29 de turnee majore, a pierdut de zece ori în primul meci.

”Eram pe terenul de tenis, mă antrenam. Am văzut mesajul. Reacția mea a fost normală, pentru că, în acest an, am avut parte de trageri la sorți dificile aproape de fiecare dată. Bineînțeles, m-am întrebat puțin cum e posibil din nou, dar m-am simțit ok, m-am antrenat normal, nu m-am simțit emoționată”, a declarat Halep în conferința de presă de sâmbătă, despre momentul în care şi-a aflat adversara din primul tur. (sursă: digisport.ro).

Facebook Comments