Urban: „Mergem să câştigăm campionatul la Sfântu Gheorghe!” Keys: „Dragi suporteri, vă iubim!”

by Sorin Haut

Baschetbalistele de la FCC UAV joacă o finală de campionat după opt ani, iar Polivalenta din oraşul nostru a fost din nou un „vulcan galben-albastru” timp de două zile. Arădenii au redescoperit cu bucurie şi entuziasm drumul spre sala cu nume predestinat, „Victoria”, iar visul „titlului 10” merge mai departe. Dacă acum o lună ne era greu să credem că echipa lui Bulj va ajunge la 2-2 într-o finală cu temuta Sepsi şi că va fi la doar 40 de minute de trofeu, de acum este o realitate. Extraordinara Keys și colegele sale au cucerit cu siguranță inimile fanilor, iar scandările celor aproape 1500 de suporteri, de aseară, spun totul: „Suntem mândri de voi!” şi „Pentru noi, sunteţi campioane!”. A fost 67-61 şi 67-63 la Arad, iar trupa lui Bulj este decisă să scrie încă o pagină de istorie pentru baschetul arădean. Marcel Urban, preşedintele clubului arădean, a fost extrem de fericit pentru că echipa a revenit de la 0-2 în finală, dar şi pentru suportul şi ataşamentul formidabil arătat de tribune: „Am crezut în acest rezultat, pentru că prin rădăcinile mele sunt extrem de optimist. Niciodată aceste fete nu au cedat, nici la minus 10 puncte. Dacă marți am mulțumit publicului pentru această victorie, al doilea succes este al fetelor, cu dedicație specială pentru acest public extraordinar, probabil unic în țară. Nu am simțit, și am jucat în toate sălile din România și în câteva din Europa, asemenea public ca la Arad! Pot spune că este unic să-ți cânte sala la unison. Le mulțumesc că m-au ascultat, au „rupt” sala în două. Cred că această victorie de 2-2 duce presiunea pe adversare, noi mergem să câștigăm campionatul la Sfântu Gheorghe! Finala asta e un restart pentru această echipă, care reprezintă Aradul de 30 de ani la cel mai înalt nivel. A venit momentul să renaștem, să ne batem la campionat și să mergem în cupele europene. Autoritățile locale și Consiliul Județean ne sprijină cu mijloace de transport cu care fanii să poată merge la Sfântu Gheorghe. Și ei au avut suporteri la noi, foarte civilizați, dar puțini, nu au avut nici o șansă în fața a peste două mii de arădeni”, a spus președintele grupării „galben-albastre”.

Obiectivul următoarelor zile este recuperarea căpitanului Branki Hadzovic: „Fetele îi spun robotul!”

Obiectivul următoarelor două zile este recuperarea conducătoarei de joc şi căpitanului Brankica Hadzovic, care nu a mai putut juca în partea a doua a meciului patru al finalei, de aseară, din cauza unei recidive la umăr. „Ieșirea lui Brankica Hadzovic după problema pe care o are de câteva meciuri cu umărul, nu a făcut decât să le mobilizeze de trei ori mai mult pe fete, să lupte, știind că ea nu se mai află pe teren. Sperăm să ne recuperăm și căpitanul până sâmbătă, fetele îi spun robotul lui Branki, așa că punem puțin ulei și continuăm!”, mai anunță Urban. Sârbul Bogdan Bulj are meritul de a fi resuscitat o echipă debusolată după înfrângerea din sezonul regulat, de la Satu Mare, iar acum se află în faţa unei şanse excelente de a intra în galeria marilor antrenori ai baschetului arădean. „Un mare mulțumesc echipei, băncii tehnice și suporterilor, care ne-au susținut într-un mod senzațional. Am început bine, după care Sepsi, o echipă foarte bună, cu jucătoare valoroase, ne-a pus probleme în al doilea sfert. După pauză, Hadzovic, care a jucat accidentată în ultimele două meciuri, a trebuit să iasă, dar fetele nu au cedat. Au dat dovadă de caracter, s-au apărat nebunește în ultimul sfert. Le felicit pe cele de la Sepsi, campioanele ultimilor cinci ani, dar am fost mai bune la Arad. Am luptat senzațional și vom merge să jucăm ultimul meci al sezonului cu entuziasm și cu bucurie. Vom da totul după aceste aceste două luni uimitoare!”, a declarat Bogdan Bulj după ce echipa sa a egalat la 2 în finala pentru titlu, cu Sepsi SIC.

MVP-ul Andreona Keys este optimistă: „Dacă le-am bătut de două ori, o mai putem face o dată!”

Andreona Keys a fost MVP-ul ambelor partide de la Arad ale finalei cu SIC Sepsi Sfântu Gheorghe. Coşghetera americancă a fost pe tot terenul în faţa covăsnencelor, iar aseară a făcut cu siguranţă cel mai bun meci al sezonului. S-a apărat remarcabil, a recuperat, a driblat, s-a luptat ca o „leoaică” chiar şi cu 2-3 adversare în spate şi a înscris din toate poziţiile, pentru un „double-double” formidabil, 28 de puncte şi 10 recuperări! Cu siguranţă, e una din cele mai bune jucătoare din istoria clubului arădean, remarcându-se nu doar prin tehnică, dar şi printr-o capacitate remarcabilă de efort. Dar Keys e şi o jucătoare de mare caracter, iar declaraţiile sale şi comportamentul modest din afara terenului, o recomandă drept o sportivă de excepţie: „A fost senzațional, o atmosferă uimitoare făcută de suporteri. Am luptat din greu, nu am cedat nici o clipă. A fost greu fără liderul nostru în teren, dar echipa este bună. Au venit fetele din urmă și au jucat foarte bine. Avem încredere că dacă le-am bătut de două ori, o mai putem face o dată. Fanii ne-au dat energie și încredere, sperăm să avem suporteri și la Sepsi. Dragi suporteri, vă rugăm să veniți să ne susțineți, vă iubim!”, a fost mesajul lui Keys, fără îndoială cea mai constantă şi valoroasă baschetbalistă a Aradului în acest sezon. Meciul decisiv al finalei dintre Sepsi şi FCC UAV Arad se dispută sâmbătă, 30 aprilie, ora 19, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe. Suporterii arădeni se mobilizează pentru deplasare, programată pentru dimineaţa zilei de sâmbătă, pe acest subiect urmând să revenim. (foto Luci Ciobanu: FotovideoLucian, facebook)

Facebook Comments