Urban anunţă întărirea lotului FCC Baschet UAV: „Vom face eforturi să mai aducem măcar o jucătoare”

by Sorin Haut

Odată cu semnarea parteneriatului cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, FCC Baschet UAV Arad îşi face noi planuri pentru acest sezon. Bugetul va fi evident mai mare, iar primul semn de forţă al clubului condus de Marcel Urban trebuie dat pe piaţa transferurilor. Antrenorul Bogdan Bulj are nevoie de întăriri la nivel de lot, în special în zona extremelor, iar preşedintele clubului arădean anunţă cel puţin o achiziţie în această iarnă. Perioada de transferuri în baschetul feminin românesc se încheie la finalul lunii februarie, iar următoarele două săptămâni vor fi decisive pentru achiziţia de jucătoare: „Ne-am mai dori să mai aducem două jucătoare noi, pentru a avea șansa să ajungem în finala campionatului. Echipele din Sfântu Gheorghe și Satu Mare sunt puternice, dar le-am ținut piept la nivelul nostru. Urmează returul și avem toate șansele să prindem un loc în finală, dar asta doar cu îmbunătățirea lotului.

„Lucrurile pot curge într-o direcţie favorabilă”

Lucrurile pot curge într-o direcție favorabilă din acest moment, pentru că Universitatea Aurel Vlaicu poate să vină lângă echipă prin susținerea echipei la competiții. Nu ne-am așteptat ca testele pentru coronavirus să fie chiar o povară atât de mare pe umerii clubului nostru. Dar, ca să nu deviez de la subiect, vom face tot ceea ce ne stă în putință să îmbunătățim lotul cu măcar o jucătoare de care avem mare, mare nevoie” a spus ieri Marcel Urban, în momentul oficializării parteneriatului cu Universitatea “Aurel Vlaicu”. „Galben-albastrele” ocupă locul 4 în Liga Naţională, dar cu o victorie în restanţa cu Phoenix Constanţa, programată duminică, la Arad, pot încheia turul de campionat pe podium, în spatele rivalelor Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare.

 

 

 

Facebook Comments