Urangutanul care știa limbajul semnelor a murit

by Dana B.

Chantek, un urgangutan mascul care a fost printre primele maimuțe care au învățat limbajul semnelor, care putea să-și facă curat în cameră și care a învățat drumul până la un restaurant fast-food, a murit luni, la vârsta de 39 de ani, a anunțat parcul zoologic din Atlanta, relatează Reuters.

Chantek, care a fost învățat limbajul semnelor de o antropoloagă care l-a crescut ca pe propriul copil, era tratat pentru o boală de inimă, a precizat parcul zoologic într-un comunicat. O necropsie va stabili cauza morții.

„Lui Chantek i se va simți lipsa de către familia lui de la parcul zoologic din Atlanta. Avea o personalitate unică și moduri speciale de a relaționa și de a comunica cu cei care l-au cunoscut cel mai bine”, a declarat Hayley Murphy, vicepreședinte al instituției.

Chantek, unul dintre cei mai în vârstă urangutani din grădinile zoologice din America de Nord, s-a născut la Centrul regional pentru cercetări privind primatele Yerkes, din Atlanta. El a fost trimis apoi să trăiască împreună cu antropoloaga Lyn Miles la universitatea Tennessee, din Chattanooga, timp de aproape nouă ani.

Urangutanul putea să-și facă curat în cameră și să folosească unelte, dar memorase și drumul cu mașina de la universitate până la un fast-food Dairy Queen, potrivit unui documentar al PBS din 2014, intitulat „The Ape Who Went to College” (Maimuța care a mers la colegiu — n.r.).

Chantek se număra printre puținele primate care puteau comunica folosind limbajul american al semnelor, împreună cu Koko, o gorilă, și Washoe, un cimpanzeu femelă.

El a fost transferat la o grădină zoologică din Atlanta în 1997 și folosea frecvent limbajul semnelor pentru a comunica cu îngrijitorii, precizează parcul zoologic. Urangutanul era însă timid cu persoanele pe care nu le cunoștea și folosea de multe ori mijloace de comunicare mai tipice urangutanilor, precum vocalizarea și gesturile mâinilor.

Parcul zoologic din Atlanta a început un regim medical în 2016 pentru a-i trata simptomele de inimă ale lui Chantek. Bolile cardiace sunt principala cauză a morții pentru primatele mari din grădinile zoologice, precum urangutanii.

Lui Chantek i s-a întocmit o dietă cu un conținut scăzut de sodiu și a fost primul urangutan conștient care a fost supus unei ecocardiograme pentru a-i examina ritmul bătăilor inimii.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments