
Știre inițială:
Profesorul Ion V. Ionescu, legendarul antrenor de fotbal ce antrenat-o și pe UTA, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. A jucat la Poli Timișoara (1945-1954), Progresul Sibiu (1955), Știința București (1956-1959) și Victoria Bucuresti (1959-1960), dar cariera de tehnician a fost ceva mai lungă și cu multe borne în perioada 1972-1997: Poli Timișoara, Jiul Petroșani, CFR Timișoara, UTA (1977-1979, 1995-1996), CSM Reșița, Aurul Brad, Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc și Progresul București. Practic, UTA a fost ultima echipă pe care a antrenat-o și în ciuda rivalității tradiționale între Arad și Timișoara, a fost destul de apropiat de Bătrâna Doamnă. A câștigat Cupa României cu Politehnica Timișoara în anul 1980, iar performanța europeană de preț a fost eliminarea lui Celtic, în Cupa Cupelor, în toamna lui 1980.
A descoperit și apoi a lansat mai multe generații de succes la Politehnica, numărându-se printre cei mai buni tehnicieni din partea de vest a țării și chiar ai României. A fost ani la rând colaborator al TVR Timișoara, unde alături de Florin Mihoc modera emisiunea În Prelungiri. Anunţul despărțirii de marele antrenor a fost făcut de cunoscutul ziarist Octavian Stăncioiu. Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 15, la cimitirul din Calea Șagului. (foto: Radio Timișoara)
Dumnezeu să-l odihnească în pace!