UNUL DIN CINCI ROMÂNI SE CONFRUNTĂ CU SĂRĂCIA

by Andreea Radu

Conform unor statistici, unul din cinci români nu se ajunge cu banii de la un salariu la altul. Astfel că unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, deși lucrează cu normă întreagă, potrivit Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”.

De asemenea, o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani, conform Libertatea.

„Conform datelor statistice privind cota din PIB care revine salariaţilor, în România mai puţin de 40% este îndreptat către capitalul uman, în timp ce remunerarea companiilor reprezintă peste 60% din PIB. Acest raport este inversat faţă de majoritatea ţărilor europene şi evidenţiază dezechilibrul major din modul în care sunt distribuite rezultatele economice, în condiţiile unei productivităţi similare”, potrivit unei analize prezentate de Confederație.

În plus, România se „laudă” cu o fiscalitate care favorizează capitalul, împovărând în schimb salariaţii şi micii contribuabili.

„Statisticile UE confirmă o realitate îngrijorătoare. Avem de departe cei mai mulţi lucrători săraci, dublu faţă de media europeană. Practic, în prezent, unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă, şi o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani”, potrivit Cartel Alfa.

Nivelul sărăciei şi al excluziunii sociale din România rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, arată Cartel Alfa, iar o treime din populaţie este afectată de privare materială severă, în sensul că nu-şi poate permite lucruri considerate necesare pentru a duce un trai decent de zi cu zi.

Încă mai există copii în România care nu au fost niciodată la şcoală şi comunităţi întregi care nu au acces la servicii de sănătate.

Facebook Comments