UNPR a rupt relația cu PMP: „Fuziunea prin absorbție nu s-a produs“

by Andreea Radu

Biroul Politic Permanent Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României, ales la Conferința Națională Extraordinară din 01.11.2016,  declara următoarele.

  • UNPR-ul este un partid de centru, care își desfășoară activitatea politică de sine stătător, în conformitate cu prevederile Statutului și Legii partidelor politice în Registrul cărora este înscris;
  • Fuziunea UNPR cu PMP prin absorție nu s-a produs în fapt și în drept – sentința primei instanțe, Tribunalul București, nefiind definitivă și executorie, deci inaplicabilă.
  • În cursul zilei de 17.11.2016, Curtea de Apel București a suspendat fără termen, procesul care are ca obiect fuziunea cu PMP-ul, până când se va judeca recursul declarat de unul dintre contestatari, împotriva unei decizii a actualului complet dată la primul termen din 03.11.2016;
  • Instanța decizională – Curtea de Apel București, nu a judecat în fond contestațiile celor trei membri ai UNPR, și nici cererea formulată și aprobată de Conferința Națională Extraordinară a UNPR din 01.11.2016, prin care se solicită respingerea fuziunii.
  • Având în vedere faptul că fuziunea PMP-UNPR- avea ca obiectiv esențial prezentarea la alegerile parlamentare cu un partid rezultat din contopirea celor două, lucru imposibil de a mai putea fi realizat, reorganizarea acestor partide nu mai este necesară și oportună.
  • Speranța liderilor PMP și a refugiaților” din UNPR –de a beneficia de voturile celor peste 300.000 membrii UNPR – a apus odată cu Conferința Națională Extraordinară din 01.11.2016, la care delegații organizațiilor județene și-au exprimat voința expresă de a refuza fuziunea și a – și continua activitatea politică în partidul pe care l-au creat.
  • Partidul progresist – UNPR rămâne un partid românesc ai cărui membrii își iubesc țara și neamul și nu vor să fie folosiți, manipulați sau sfidați de nimeni nici de politicieni din alte partide, nici de personaje din alte instituții interesate de politică.
  • Din bun simț politic și considerație pentru adversarii politici oricare ar fi aceștia, urăm succes în alegeri candidaților PMP, precum și tuturor celorlalți candidați reprezentanți ai partidelor politice românești.

În final adresăm rugămintea către conducerile tuturor partidelor politice, să înțeleagă că UNPR-ul este și va rămâne un partid românesc, adevărat și nu va putea fi desființat de nimeni și de nimic.

Noua noastră deviză este și va rămâne:

      “Tot ce-i Românesc, nu piere și nici nu va pieri”

Biroul Politic Permanent Național

Facebook Comments