UNIV.GOLDIS ICIM VREA VICTORIA SI IN DERBY-UL CU SEPSI SFANTU GHEORGHE

by Sorin Haut

A venit vremea unui nou derby pentru baschetbalistele de la Univ.Goldiş ICIM Arad. „Galben-albastrele” joacă miercuri, cu începere de la ora 19, la Sfântu Gheorghe, într-un meci contând pentru etapa a treia, intermediară, a Ligii Naţionale. Un prim examen dificil după „dubla” cu CSM Târgovişte, în care Simmons şi colegele sale sunt chemate să confirme startul bun de campionat, cu trei victorii din tot atâtea partide. Numai că Sepsi a început şi ea tare sezonul, cea mai bună demonstraţie de forţă fiind eliminarea Târgoviştei din Cupa României. Victoriile destul de greu conturate cu Rapid şi Timişoara confirmă faptul că Univ.Goldiş ICIM se caută încă, iar Jose Araujo lucrează pentru a cimenta relaţiile de joc şi a găsi o formulă cât mai omogenă.

Ambele echipe au învins Târgovişte

Accidentările şi absenţa canadiencei Plouffe, care a jucat la Mondial alături de naţională, s-au dovedit un handicap serios pentru arădence în acest debut de campionat. Lucrurile se pot aşeza încet-încet în angrenajul vicecampioanei „en-titre”, văduvită de individualităţi de marcă. Simmons şi poate Plouffe să iasă la rampă în mod deosebit, de aceea misiunea ICIM-ului se anunţă şi mai dificilă în acest sezon. Cu ex-arădeanca Părău în distribuţie, Sepsi a câştigat în primele două etape, 65-35 cu Timişoara şi 86-72 la Târgu Mureş. Meciul cu Aradul reprezintă şi pentru gazde un barometru important în debutul de campionat.

Favoritele sunt în frunte

Etapa a treia din Liga Naţională feminină de baschet mai programează meciurile: Olimpia Braşov – CSM Satu Mare, BCM Tymes Timişoara – CST Alexandria, Rapid Bucureşti – Phoenix Galaţi, Universitatea Cluj – CSU Alba Iulia şi Nova Vita Târgu Mureş – SCM Craiova. Meciul CSM Târgovişte – CSM Oradea s-a jucat în devans, scor 81-50. În clasament conduce Univ.Goldiş ICIM, cu 6 puncte, urmată de CSM Târgovişte, 5 puncte, Sepsi şi Alba Iulia, ambele cu 4 puncte dar şi cu un meci mai puţin disputat decât primele două.

Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments