UNIV.GOLDIS ICIM ISI CONTINUA SERIA VICTORIILOR SUB PANOU

by Sorin Haut

Univ.Goldiș ICIM a avut parte de un week-end încărcat în Liga Naţională de baschet. Pentru că la mijlocul săptămânii viitoare va debuta în noul sezon al Ligii Europei Centrale, echipa arădeană a fost nevoită să dispute două meciuri la un interval de mai puţin de 24 de ore. Mai întâi, “galben-albastrele” au obținut sâmbătă o victorie logică împotriva ultimei clasate, modesta SCM Craiova. Jose Araujo a contat în acest prim meci în special pe jucătoarele care au evoluat mai puţin până acum. După un joc fără istoric, care a semănat mai mult a antrenament, Univ.Goldiş ICIM s-a impus cu 87-38.

Formalitate cu Craiova

Pentru echipa arădeană au punctat: Plouffe 13, Simmons 11, Milovanovic 11, Demeter 10, Engelman 10, Fussel 9, Crăciun 7, Nagy 7, Broomfield 5 și Mercea 4. A urmat meciul de astăzi, cu Phoenix Galaţi, disputat în devansul etapei a 11-a. Replica formaţiei de la Dunăre a fost mult mai consistentă, excepţie făcând doar primul sfert, câştigat clar de arădence cu 29-12. Cu un avantaj solid la pauza mare, de 20 de puncte, Araujo şi-a permis din nou să ruleze tot lotul în partea a doua.

Mult mai greu cu Galaţiul

Diferenţă uşor micşorată până la final, asta datorită unui surprinzător sfert patru, câştigat de Phoenix cu 23-12! S-a terminat 82-64 pentru Univ.Goldiş ICIM, care îşi trece în cont a noua victorie stagională. Cu 20 de puncte acumulate, echipa arădeană trece pe primul loc în clasament, dar are un meci mai mult disputat decât urmăritoarele sale. Simmons 23, Plouffe 12, Engelman 11, Milovanovic 10, Broomfield 8, Brosovszky 7, Fussell 3 (1×3), Crăciun 2, Nagy 2, Demeter 2, Mercea 2 şi Vidican au evoluat pentru ICIM.

Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments