Unirea Sântana este la un meci distanță de un sezon perfect, adică o triplă istorică. Câștigătoarea Ligii a IV-a Arad la fotbal și a fazei județene din Cupa României, dublă numită sugestiv event, formația pregătită de Adrian Abrudean s-a impus cu 3-0 în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a, în fața cărășenilor de la Nera Bogodinț. Returul de la Lupac, deduminică, de la ora 17:30, este așadar la mâna formației din județul nostru, mare favorită la accederea în al treilea eșalon valoric al fotbalului românesc.
Singura notă negativă a manșei tur fost accidentarea lui Dumitru Copil, care s-a ales cu o ruptură a ligamentelor colaterale și evident va absenta duminică, ca și Bogdan Burlă. „Uniriștii” se vor deplasa de sâmbătă în Banat, se vor caza la Reșița, iar duminică vor parcurge cei 15 kilometri până la Lupac.