Unirea Sântana este de neoprit și a preluat șefia în seria a șaptea a Ligii a III-a!

by Sorin Haut

Nou promovata Unirea Sântana merge perfect în seria a șaptea a eșalonului terț fotbalistic, unde are trei victorii din tot atâtea meciuri! După două victorii la rând în deplasare, trupa lui Adrian Abrudean a debutat excelent și acasă, astăzi, în fața suporterilor, câștigând cu 3-0 în fața celor de la Universitar Alba Iulia. Ex-utistul Cipri Rus a deschis scorul în minutul 17, pentru ca tot el să scoată eliminarea lui Vlad, din minutul 45, cu fault în postură de ultim apărător. În superioritate numerică, Sântana a defilat în repriza a doua, când a mai marcat de două ori, prin Nica, în minutul 75 și din nou Rus, cu cinci minute înainte de final. Victorie clară a Unirii, care devine cel puțin pentru o zi lider în C7, cu 9 puncte din tot atâtea posibile. Doar Cugirul o mai poate depăși pe Unirea în clasament, în cazul unei victorii la Șugag. R.Rusu – Felea, Petruț, Nistor, M. Vlad (84 Pașca) – Iuga, Oancia (63 Dinu) – Clej, Jinga (63 Susan), A. Nica (84 Muntean) – C. Rus (88 Melniciuc) a fost formulat Unirii Sântana.

Victorie clară pentru echipa lui Adi Abrudean, Viitorul a cedat în cetatea Unirii

În schimb, Viitorul Arad a cedat pe terenul celeilalte formații din cetate, mai bine cotata Unirea Alba Iulia, scor 2-0. Fetița și Jorza au marcat golurile gazdelor, care după victoria de la Pecica răpun o altă reprezentantă a județului nostru și urcă pe locul secund în serie. Cristi Sculici a început cu: Gîrlea – Stoianovici (82 Siminic), Stupu, Pantea, Ștef (65 Vîlcu) – Afedzi – Iddrisu (65 Larosa), Sas, Filimon, Miculaiciuc (65 Ghergar)– Al. Catanzariti (46 Bădăuță). Surprind două rezultate consemnate astăzi și anume eșecurile timișenelor Poli și Ghiroda! Mâine joacă și Progresul Pecica, trupa lui Stupar încercând să se deblocheze în clasament.

Liga a III-a, seria a șaptea, etapa a treia: 

Unirea Alba Iulia – Viitorul Arad 2-0

Răzvan Fetița 27, Amir Jorza 75

CS Timişul Şag – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-0

Andrei Chistrugă 10, Andrei Viașu 26, Ovidiu Radu 90

ACS CIL Blaj – Ştiinţa Poli Timişoara 2-1

Alexandru Lungar 19, Said Alves 75 / Aurel Vlaicu 12

Unirea Sântana – CSU Alba Iulia 3-0

Ciprian Rus 17, 85, Adelin Nica 75

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00

ACS Unirea DMO – Progresul Pecica

Hidro Mecanica Șugag – Metalurgistul Cugir.

Clasament

1 CS Unirea Sântana 3 3 0 0 7-2 5 9pct

2 CSM Unirea Alba Iulia 3 2 0 1 7-2 5 6pct

3 CS Metalurgistul Cugir 2 2 0 0 6-1 5 6pct

4 CS Universitar din Alba Iulia 3 2 0 1 5-5 0 6pct

5 CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3 2 0 1 5-6 -1 6pct

6 Ştiinţa Poli Timişoara 3 1 1 1 6-2 4 4pct

7 ACS Viitorul Arad 3 1 0 2 2-4 -2 3pct

8 ACS CIL Blaj 3 1 0 2 3-5 -2 3pct

9 CS Timişul Şag 3 1 0 2 5-8 -3 3pct

10 CSL Hidro Mecanica Șugag 1984 2 0 1 1 2-3 -1 1pct

11 ACS Unirea DMO 2 0 0 2 1-6 -5 0pct

12 ACS Progresul Pecica 2 0 0 2 0-5 -5 0pct

Etapa viitoare (19-20 septembrie):  Viitorul – Universitar Alba Iulia, Ghiroda – Blaj, Cugir – Șag, Pecica – Șugag, Poli – Sântana, Unirea Alba Iulia – Unirea DMO.

Facebook Comments