Unirea Sântana a câștigat restanța cu Bocsigul și s-a desprins în fruntea Ligii 4

by Sorin Haut

Restanţa din runda inaugurală a sezonului fotbalistic judeţean de primăvară dintre ACB Ineu -Bocsig şi Unirea Sântana a fost spectaculoasă. Gazdele au condus cu 2-0, prin reuşitele lui Dan Mâneran min. 38 (penalty) şi Rucăreanu min. 65, dar liderul campionatului și favorita la promovare a întors spectaculos în n ultimul sfert de oră. Brad (min. 75 şi min. 88) şi Stanciu (min. 77) au adus victoria oaspeţilor pregătiţi de Marius Ciubăncan.

Astfel, Unirea Sântana pune cinci puncte în faţa celor de la CS Socodor şi şapte puncte în plus faţă de Victoria Felnac, luând o opţiune serioasă la câştigarea Ligii a IV-a şi participarea la barajul de promovare în eşalonul trei.

Facebook Comments