Ungaria va pierde 1 miliard de euro din fondurile UE
Ungaria este pe punctul de a pierde un miliard de euro din banii UE, care au fost blocaţi din cauza încălcării statului de drept, au declarat pentru POLITICO mai mulţi oficiali care cunosc procedurile.
Comisia Europeană a alocat peste 16 miliarde de euro ca subvenţii pentru regiunile mai sărace, precum şi ajutoare economice post-Covid pentru stimularea creşterii economice, ca parte a eforturilor de a-l presa pe Viktor Orban să revină asupra schimbărilor sale legislative considerate pe scară largă drept antidemocratice.
Dacă Ungaria nu va putea pune în aplicare 17 măsuri şi nu va obţine aprobarea Comisiei Europene până la 31 decembrie - dar numai această etapă durează în mod normal luni de zile - un miliard de euro din fondurile UE destinate regiunilor mai sărace vor dispărea definitiv.
Eforturile de până acum de a evita acest scenariu nu au dat rezultate. Comisarul pentru buget, Piotr Serafin, a declarat că demersurile Ungariei pentru deblocarea finanţării, după o întâlnire avută marţi cu Janos Boka, ministrul afacerilor europene al Ungariei, „nu sunt chiar ceea ce spera” Comisia Europeană.
Printre reformele pe care Ungaria trebuie să le finalizeze pentru a convinge UE să deblocheze finanţarea se numără modificări ale legislaţiei sale anticorupţie şi privind conflictele de interese. În conformitate cu normele UE, orice ţară are la dispoziţie doi ani pentru a solicita rambursarea fondurilor care au fost reţinute de Comisie. Ungaria riscă să piardă definitiv o parte din fondurile regionale din bugetul pentru 2022, în valoare de peste un miliard de euro, scrie antena3.ro.