Ungaria avansează cu proiectul de extindere a drumului expres M44 până la frontiera cu România, în direcția Salonta, urmând ca acesta să se conecteze în viitor cu Drumul Expres Oradea–Arad. Proiectul prevede construirea unui nou tronson de aproximativ 43 de kilometri, care va crea un nou coridor rutier între cele două țări.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România a pus în consultare publică documentația transmisă de autoritățile ungare privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier.
Potrivit documentelor, noul tronson va continua actualul drum expres M44 din zona Békéscsaba până la granița româno-ungară, în direcția Salonta. Sunt analizate două variante de traseu, cu lungimi de 43,044 kilometri, respectiv 43,431 kilometri.
Drumul va avea câte două benzi pe sens, fără bandă de urgență, și va fi construit pe un terasament ridicat cu cel puțin doi-trei metri față de nivelul terenului. Prima etapă a investiției vizează realizarea legăturii de aproximativ doi kilometri până la frontiera cu România.
Pe lângă carosabil, proiectul include noduri rutiere, poduri, drumuri de acces, baze tehnice, utilități și piste pentru biciclete. Sunt prevăzute extinderea bazelor tehnice din Békéscsaba și Sarkad, precum și construirea unei noi baze la Doboz.
Traseul va traversa sau va trece în apropierea localităților Békéscsaba, Doboz, Sarkad, Méhkerék și Újszalonta, înainte de a ajunge la granița cu România.
Autoritățile ungare susțin că investiția are ca obiectiv dezvoltarea coridoarelor de transport dintre cele două state și integrarea economică a regiunii de frontieră, astfel încât granița să nu mai reprezinte un obstacol pentru circulația persoanelor și a mărfurilor.
După finalizarea investiției și conectarea cu Drumul Expres Oradea–Arad, noua infrastructură va îmbunătăți semnificativ legăturile rutiere dintre vestul României și estul Ungariei.
Ungaria accelerează construcția drumului expres M44 până la granița cu România. Va face legătura cu DEx Oradea–Arad