Unde s-au mutat Adelina și Cristi Chivu de teama coronavirusului

by Cristian Dobre

Printre vedetele aflate în Italia, după izbucnirea epidemiei de coronavirus, se află Adelina și Cristi Chivu, împreună cu cele două fete. Aceștia au luat o decizie radicală și au plecat spre Elveția, pentru următoarea perioadă.

Numărul persoanelor din Italia infectate cu coronavirus a ajuns la 325, potrivit presei italiene. Cristi Chivu, împreună cu soţia lui, Adelina, şi cele două fete locuiesc de ceva timp în Milano, acolo unde în ultimele zile este mare agitaţie din cauza coronavirusului.

Așa că cei doi s-au decis să plece din Italia în Elveția. Adelina a postat pe Instagram câteva filmulețe din excursia celor doi, potrivit VIVA! Familia Chivu a luat măsuri împotriva virusului care se răspândește rapid în Italia. Adelina și-a făcut stocul de medicamente pentru imunitate.

Pentru a preveni extinderea epidemiei la nivel naţional, au fost închise școli, restaurante, baruri, birouri publice, iar trenurile nu mai opresc în localitățile restricționate.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments