Un vietnamez a fost prins încercând să treacă ilegal în Ungaria

by Dana B.

           Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat o persoană care a încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos, peste câmp.

 În data de 17.06.2018,  în jurul orei 13.30,  poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Nădlac – judeţul Arad au depistat o persoană de sex masculin  care se deplasa pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoana în cauză a fost reţinută, la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi a fost dusă la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul vietnamez Nguyen T., în vârstă de 30 de ani. Persoana în cauză a intrat legal în ţară în baza paşaportului personal valabil şi a declarat că intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă pentru că nu deținea  o viză care să-i permită să călătorească în condiţii legale.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments