UN VÂNĂTOR A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ LA DOI ANI DUPĂ CE ŞI-A OMORÂT UN COLEG

by Florian Popa

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, prin Rechizitoriul din 23.08.2016, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui NĂDĂŞAN CORNEL – pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 al.1 C.pen. şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 al.1 C.pen.. Conform procurorilor, în data de 31.05.2014, în jurul orelor 2030, în cadrul unei partide de vânătoare organizate, care s-a desfăşurat pe raza localităţii Milova, inculpatul l-a împuşcat mortal pe numitul C.D.

De asemenea, VANCU GHEORGHE, angajat al AJVPS Arad a fost trimis în judecată pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 al.1 C.pen., constând în aceea că în calitate de organizator al partidei de vânătoare colectivă din data de 31.05.2014, nu a asigurat instruirea victimei C.D. înainte de începerea vânătorii.

Dosarul penal privind pe inculpaţii NĂDĂŞAN CORNEL şi VANCU GHEORGHE, a fost trimis Judecătoriei Lipova, spre competentă soluţionare.

Facebook Comments