Un urmărit general a fost prins în vama Nădlac

by Cristian Dobre

            Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota  au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

 În data de 03.07.2019, în jurul orei 02.38, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român C.S, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în judeţul Mehedinţi.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare, având de executat 1an şi 9 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracţiunilor de vătămare corporală  gravă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments