Un tribunal din Ucraina ordonă eliberarea primilor deţinuţi pentru a lupta pe front

by Andreea Radu

Un tribunal ucrainean a ordonat miercuri eliberarea primilor deţinuţi care s-au oferit voluntari pentru a lupta pe front, în virtutea unei noi legi care vizează mobilizarea mai multor militari pentru a face faţă invaziei ruse, informează agerpres.ro. Potrivit autorităţilor ucrainene, peste 3.000 de deţinuţi şi-au exprimat dorinţa de a intra în rândurile armatei în schimbul eliberării.
Un tribunal din oraşul Hmelniţki, în vestul Ucrainei, a anunţat că a aprobat marţi eliberarea a doi dintre ei, un bărbat născut în anul 2000 şi un altul născut în 1981, ambii condamnaţi pentru furt, urmând ca aceştia să se alăture Gărzii Naţionale ucrainene.
„Tribunalul le-a dat curs cererilor şi a ordonat centrului de detenţie din Hmelniţki să-i elibereze imediat pe cei doi bărbaţi pentru ca aceştia să efectueze serviciu militar pe bază de contract”, a anunţat tribunalul într-un comunicat publicat miercuri.
„Fiecare dintre aceşti bărbaţi este apt pentru serviciul militar, a trecut de o selecţie profesională şi psihologică, şi are un nivel suficient de condiţie fizică”, a adăugat tribunalul, care examinează în prezent alte circa 50 de cereri similare.
La începutul lunii mai, deputaţii ucraineni au adoptat o lege, semnată ulterior de preşedintele Volodimir Zelenski, ce permite unor categorii de deţinuţi să meargă să lupte pe front în schimbul eliberării condiţionate.
Ea nu vizează deţinuţii condamnaţi pentru unele infracţiuni grave, cum ar fi omor cu premeditare a mai mult de două persoane, violenţe sexuale, atingeri aduse securităţii naţionale sau condamnări pentru corupţie.
În Rusia, începând din 2022, gruparea paramilitară Wagner a recrutat din închisorile ruse zeci de mii de deţinuţi care ulterior au fost decimaţi în atacuri extrem de sângeroase, în special în timpul bătăliei de la Bahmut. Directorul ONG-ului ucrainean „Protecţie pentru deţinuţi în Ucraina”, Oleg Ţvili, şi-a exprimat în luna mai temerea că deţinuţii ucraineni ar putea avea aceeaşi soartă.

Facebook Comments