Un tramvai a luat foc în trafic, în această dimineață

by Cristian Dobre

Știri Arad. Un tramvai care se afla la prima cursă a zilei, luni dimineaţă, a luat foc în trafic, în municipiul Arad, cei doi pasageri şi vatmanul ieşind la timp, fără să fie răniţi, însă un vagon a fost distrus înainte ca pompierii să reuşească să stingă incendiul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a fost raportat în jurul orei 6,00 şi au intervenit două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Arad.

„În momentul sosirii la locul incendiului al celor două echipaje, incendiul se manifesta generalizat la vagonul din spate al tramvaiului, propagat şi la partea din spate a primului vagon. Incendiul a fost stins după aproximativ 45 minute de intervenţie. Nu au fost înregistrate victime, în tramvai se aflau doi călători şi vatmanul, aceştia coborând în siguranţă”, a precizat Pleşca.

Pompierii spun că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, pentru AGERPRES, că a fost afectată o garnitură formată din două vagoane, de provenienţă germană, produsă în 1962 şi care se afla în circulaţie în Arad de aproape 30 de ani.

„Garnitura se afla la prima cursă a zilei, cea dintre depou şi capătul de linie din zona Făt-Frumos. Vagonul motor a ars în proporţie mare, de aproximativ 60%. Sunt pierderi materiale, fără a fi înregistraţi răniţi”, a spus directorul companiei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments