Un tânăr din Sântana a încălcat ordinul de protecție și și-a agresat tatăl. A fost reținut de polițiști

Un tânăr din Sântana a încălcat ordinul de protecție și și-a agresat tatăl. A fost reținut de polițiști
Un incident grav de violență în familie a avut loc, duminică seara, în orașul Sântana. Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și și-ar fi agresat propriul tată. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție, în seara zilei de 11 ianuarie, în jurul orei 23.00, polițiștii din Sântana au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul ar fi pătruns în locuința tatălui său, deși avea interdicția de a se apropia de acesta. Ordinul de protecție fusese emis anterior de magistrații Judecătoriei Chișineu-Criș. Ajuns în imobil, tânărul ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, fapt care a determinat intervenția rapidă a polițiștilor. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. Autoritățile reamintesc că nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție constituie infracțiune și este sancționată conform legii.