Un tânăr din Beliu a fost internat la Psihiatrie, după ce și-a agresat mama și sora

Un tânăr din Beliu a fost internat la Psihiatrie, după ce și-a agresat mama și sora
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu cercetează un bărbat de 24 de ani, din Arad, care, la data de 24 iunie a.c., pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic mama și sora. Bărbatul a fost internat la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Arad, pe numele acestuia fiind emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie.