Un tânăr de 25 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii D.I.I.C.O.T. Arad și polițiștii de la Crimă Organizată au documentat activitatea acestuia într-un dosar de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii ianuarie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut, oferit gratuit și vândut unei minore de 15 ani diferite cantități de 3-CMC, drog de mare risc cunoscut sub denumirea de „cristal”.
De asemenea, în luna aprilie, acesta a fost depistat având asupra sa o țigaretă confecționată artizanal, care conținea canabis. În urma percheziției efectuate în 26 mai, polițiștii au găsit și ridicat un fragment vegetal de canabis, despre care există suspiciunea că era deținut pentru consum propriu.
În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea tânărului în data de 26 mai 2026. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea anchetatorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
La acțiune au participat polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Anchetatorii precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege, pe parcursul întregului proces penal.
Un tânăr din Arad a fost arestat după ce ar fi vândut „cristal” unei minore de 15 ani