Un sud-african a câştigat “King of the Hill Arad” 2017

by Sorin Haut

Pilotul Wade Young (Africa de Sud) a câştigat a cincea ediţie a „King of the Hill” – Hard Enduro Arad. Prologul evenimentului, desfăşurat pe terenul fostei fabrici „Tricoul Roşu”, a fost câștigat, la mare luptă, de Young (timp 17:57.620), care a reușit nu cu mult înainte de finiș să îl depășească pe compatriotul său Travis Teasdale (18:17.941). Un alt sud-african, Blake Gutzeit (18:26.864), a terminat pe trei. Cel mai bine clasat român a fost Jozsa Norbert Levente (BGS Motorsport), pe locul 14 (19:00.931).
Wade Young a fost cel mai bun şi în cele două zile de concurs de pe dealurile Ghiorocului, organizatorii pregătindu-le concurenţilor o secțiune extremă, cu cascade, pante foarte abrupte și mult noroi. Young a mai câştigat la Arad şi în 2014, în 2015 s-a impus Mario Roman, iar anul trecut David Cyprian. La startul cursei de la Arad au fost aproape 400 de concurenți din 20 de țări, etapa arădeană fiind parte a campionatului balcanic de hard enduro, dar şi a Campionatului Mondial.
Foto: facebook (King of the Hill Arad)

Facebook Comments