Un sirian a fost prins în timp ce încerca să treacă ilegal în Ungaria

by Cristian Dobre

Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat un cetăţean sirian, solicitant de azil în România, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 13.01.2020, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac-Nagylak – I.T.P.F. Oradea au identificat, în zona de competenţă, un bărbat care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Acesta a fost depistat la aproximativ 250 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasa pe jos, la adăpostul vegetaţiei, spre frontiera cu Ungaria, fiind reţinut şi condus la sediul Sectorului P.F. Nădlac-Nagylak, pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul în cauză este cetăţean din Siria, în vârstă de 35,fiind solicitant de azil în România. Acesta a declarat că dorea să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments