Un român cu permis de conducere britanic fals, prins în Vama Nădlac

by Dana B.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere britanic fals.

În data de 20.02.2018, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Liviu S., în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor din Marea Britanie.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul instituţiei pentru cercetări.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că nu deţine un permis de conducere. A mai relatat că a achiziţionat permisul de conducere românesc în Marea Britanie, contra sumei de 300 de lire, de la o persoană necunoscută.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments