Un pompier arădean a participat la Campionatul mondial de ciclism de anduranță Paris-Brest-Paris

by Florian Popa

1200 km, 88 ore, 1 pompier arădean.

Este pasionat de bicicletă de mic copil dar de trei ani a făcut din această pasiune un mod de viață, a parcurs zeci de mii de kilometri și anul acesta a ajuns la cea mai prestigioasă competiție din lume pentru amatori.

Paris – Brest – Paris este campionatul mondial de ciclism de anduranță . Ca și istoric PBP reprezintă cea mai faimoasă tură ciclistă de anduranță organizată de AUDAX CLUB PARISIEN, fiind considerată „Monumentul” turelor din această categorie a ciclismului.

Cursa are o lungime de peste 1200 km cu diferență de nivel de aproximativ 1200 de metri, limita de timp pentru parcurgerea traseului este de 90 ore. Cursa este organizată din 4 in 4 ani, iar prima ediție fiind din 1891.

Pentru a putea participa la marele eveniment trebuie să fi parcurs o serie de brevete.
La ediția a 19 – a Paris – Brest – Paris au participat 6668 din 68 țări.

Petreuș Adrian, pompier in cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, a parcurs traseul in 88 de ore a dovedit ca deviza „CURAJ ȘI DEVOTAMENT” nu este întâmplătoare.

Facebook Comments