Un nou record mondial pentru cel mai mare bol cu soliancă din lume

by Cristian Dobre

Un nou record mondial pentru cel mai mare bol cu soliancă (soleancă) din lume, o ciorbă tradiţională rusească, a fost stabilit duminică pe insula Usedom din Marea Baltică, aparţinând Germaniei, informează DPA.

Sub privirile atente ale unui reprezentant al Institutului pentru Recorduri din Germania (RID), bucătarul profesionist Andre Domke a preparat îndrăgita ciorbă, folosind 100 de kilograme de cod baltic, alături de care a pus la fiert ardei iuţi, roşii, castraveţi, ceapă, pastă de roşii şi condimente.

Odată terminată, compoziţia a cântărit 268 litri – cu 18 litri mai mult decât era necesar pentru stabilirea unui record mondial, a declarat expertul RID Olaf Kuchenbecke la finalul acelui eveniment, organizat în staţiunea Heringsdorf.

Această ciorbă groasă şi picantă este un preparat des întâlnit în Rusia şi în statele din fostul bloc comunist, fiind extrem de popular şi în estul Germaniei.

Cele circa 100 de persoane prezente la eveniment s-au delectat cu această ciorbă delicioasă, o parte din banii încasaţi în urma vânzării porţiilor de soliancă urmând să fie donaţi în scopuri caritabile.

Bucătarul care a preparat solianca, Andre Domke, patronul restaurantului Fischpavillon Domke din Usedom, nu este străin de recorduri. Anul trecut, el a stabilit un record pentru realizarea celui mai mare „Fischsuelze”, o ruladă de peşte în aspic, cu o greutate de 182 de kilograme.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments