Un mare maestru sârb conduce la Arad Open

by Sorin Haut

După disputarea a 4 runde, marele maestru sârb Aleksander Kovacevic conduce solitar cu 4 puncte din 4 posibile la Arad Open. El este urmat de un grup masiv de jucători cu 3,5 puncte printre care se găsesc și favoriții turneului, Zubov și Istrățescu dar și jucătorul clubului Vados, maestrul internațional Adrian Petrișor.
In runda a 2-a am consemnat primele surprize atât prin remizele lăsate de marii maeștri Jianu și Nevednichy, cât mai ales prin înfrângerea marelui maestru Tiberiu Georgescu (elo 2470) la juniorul Victor Văsieșiu (elo 2169, component al echipei Vados anul trecut la Superligă). In runda a 3-a, favoritul principal GM Zubov a lăsat prima jumătate de punct, dar surpriza rundei a fost victoria juniorului Robert Năstase (elo 2217) la marele maestru sârb Bosko Abramovic (elo 2415). In runda a 4-a partidele au fost foarte echilibrate, favoritii având dificultăți în a-și câștiga partidele. Astfel, a fost rândului campionului en-titre, GM Istrățescu (elo 2604) să lase o jumătate de punct la maestrul internațional moldovean Serghei Vedmediuc. Lupta e strânsă în continuare, fiind greu de prezis cine va triumfa la finalul celor 9 runde.
Cei mai bine clasați jucători arădeni sunt Ladislau Kelly si Sandu Ungureanu, ambii de la Vados și Ervin Mozes de la Universitatea Arad.
Turneul de amatori a început si el, după primele 3 runde în plutonul fruntaș ce conduce cu maxim de puncte găsindu-se și doi arădeni, Răzvan Unguroiu și Cătălin Petho.
Festivalul continuă zilnic la Hotelul Continental până duminică când are loc ultima rundă și festivitatea de premiere.

Facebook Comments