Un hoț ghinionist a fost dat de gol de plăcerea de a bea

by Adrian Pavel

Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, au oprit pentru control, în noaptea de 29/30 mai a.c., un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Șimand, bănuit de furt. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea acestuia, dar tânărul a refuzat atât testarea cu aparatul alcoolotest cât și recoltarea de probe biologice.

În continuarea cercetărilor, s-a stabilit că cel în cauză, împreună cu alte două persoane, de 27 și 25 de ani, ar fi pătruns prin efracție, în aceeași noapte, într-un imobil din Zimand, de unde ar fi sustras un frigider pentru exterior.

Cercetările sunt continuate sub aspetul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea recuperării prejudiciului și luării măsurilor legale, pe numele tânărului de 29 de ani fiind întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Facebook Comments