Un francez a fost prins cu trei pungi cu canabis la Curtici, în trenul Budapesta-București

by Andreea Radu

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat asupra unui cetățean francez, pasager în trenul care circulă pe relația Budapesta-București, aproximativ 35 de grame de substanţă vegetală, presupusă a fi canabis, ambalate în trei pungi transparente.
Se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
În data de 08.11.2022, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasager în trenul care circulă pe relația Budapesta – București, un cetățean francez în vârstă de 41 de ani.
În urma controlului efectuat de polițiștii de frontieră, s-a constatat că în interiorul bagajului de mână se aflau trei pungi transparente din plastic, care conţineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înțepător.
Existând suspiciuni că respectiva substanță este interzisă la deținere, cetățeanul francez a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări şi verificări suplimentare.
S-a solicitat sprijin lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Arad și s-a stabilit că cele trei pungi transparente conţin muguri de substanţă vegetală, presupusă a fi canabis şi cântăresc aproximativ 35 de grame.
În cauză se efectuează cercetări de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Facebook Comments