Un cetățean bulgar, prins cu permis de conducere fals în Vama Nădlac

by Dana B.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetățean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere britanic fals.

 Ieri, în jurul orei 17.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar A.A., în vârstă de 33 de ani, la volanul unei  autoutilitare marca Mercedes.

La controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar a prezentat pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Marea Britanie.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Bărbatul în cauză a fost dus la sediul instituției pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere.

Cu privire la cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută, pe teritoriul Bulgariei, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda  permis de conducere, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments