Un bătrân de 85 de ani a reușit să oprească un hoț care a intrat noaptea în locuința sa

Un bătrân de 85 de ani a reușit să oprească un hoț care a intrat noaptea în locuința sa
Prin ordonanța din 30 ianuarie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui R.M., recidivist, acuzat de tentativă de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, fapta s-a produs în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2026, în intervalul orar 02:40–04:45. Bărbatul ar fi forțat ușa de acces cu un obiect contondent și a pătruns fără drept în locuința unui arădean în vârstă de 85 de ani, cu intenția de a sustrage bunuri.
Tentativa de furt a fost dejucată chiar de proprietar. Deși în vârstă, acesta l-a auzit pe intrus în timp ce răscolea un dulap din dormitor, intervenind și determinându-l pe hoț să-și abandoneze acțiunea și să fugă.
La data de 30 ianuarie 2026, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis solicitarea, fiind emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.