Un bătrân de 74 de ani și-a pierdut viața, în urma inundațiilor din Brazii
În ziua de 25 Iunie a.c., polițiștii din Gurahonţ au fost sesizați despre faptul că, pe un teren agricol situat pe raza localității Brazii, a fost găsit un cadavru.
Din primele verificări, s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 74 de ani, din localitatea Brazii. Cercetarea la fața locului a stabilit că nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului, trupul nu prezintă urme de violență. Victima ar fi fost surprinsă în gospodăria sa, de viitură.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului și luarea măsurilor de urmare .