Un bărbat urmărit național a fost prins de polițiști la Ghioroc

Un bărbat urmărit național a fost prins de polițiști la Ghioroc
Polițiștii din Ghioroc au depistat, în data de 18 martie 2026, un bărbat de 39 de ani, din Frumușeni, care era urmărit la nivel național.
Pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Arad au emis, încă din 12 octombrie 2022, un mandat de executare a unei pedepse de 7 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
După identificare, bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și condus pentru încarcerare, în vederea executării pedepsei dispuse de instanță.