Un bărbat din Macea a furat nu una, ci două mașini

by Adrian Pavel

Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au identificat un bărbat de 26 de ani, din Macea, care, în cursul lunii octombrie a.c., ar fi sustras două autoturisme din Vladimirescu și Șiria. Cu unul dintre autoturisme s-ar fi deplasat la o stație peco din zonă, unde ar fi alimentat fără să plătească, ulterior ar fi avariat autoturismul și l-ar fi abandonat. În urma verificărilor, s-a stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere.

Același bărbat este bănuit de un furt dintr-o societate comercială din Măderat de unde, în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., prin tăierea gratiilor unui magazin, ar fi sustras aproximativ 1.000 de lei. Tot în cursul acestei luni, bărbatul ar mai fi sustras un autoturism din Olari, pe care l-ar fi abandonat între localitățile Sânmartin și Socodor.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat, în ziua de 14 noiembrie a.c., magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt în scop de folosință și furt calificat.

Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind bănuit de săvârșirea altor infracțiuni, în județ.

Facebook Comments