Un bărbat de 48 de ani a murit într-un accident produs în Arad

by Paul Anghel

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a murit, în cursul dimineţii de vineri, la Spitalul Judeţean Arad. Acesta, în calitatre de biciclist, a fost lovit de o maşină.

Accidentul s-a produs joi seara între localităţile Zerind şi Chişineu-Criş. Biciclistul a fost lovit de o autoutilitară şi a rămas inconştient pe carosabil. Un echipaj SMURD, sosit la faţa locului, i-a acordat primele îngrijiri medicale, apoi victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad.

Simina Roz, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale ne-a declarat că în cursul dimineţii de vineri, în jurul orei 5,30 – bărbatul a decedat.

Acesta a fost internat joi seara pe secţia de ATI a Spitalului Judeţean Arad. A suferit untraumatism cranio-cerebral acut şi un traumatism maxilo-facial iar rănile avute au fost incompatibile cu viaţa. Bărbatul era din localitatea arădeană Zerind.

Facebook Comments