Un bărbat de 39 de ani îşi efectua „izolarea la domiciliu“, plimbându-se prin oraş

by Adrian Pavel

Un arădean, infectat cu virusul SARS Cov-2, nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Acum va răspunde în fața legii Marți, 1 decembrie 2020, în jurul orei 16.30, un echipaj de Jandarmerie care desfășura o acțiune de verificare a persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliul declarat, a constatat faptul că, un bărbat de 39 ani din Arad, confirmat pozitiv la virusul SARS Cov-2, nu este de găsit la domiciliu. Jandarmii au încercat să ia legătura telefonică cu acesta, însă în zadar. De asemenea, la adresa respectivă nu a răspuns nimeni la interfon. Jandarmii au insistat și după mai bine de 10 minute, le-a răspuns mama persoanei căutate, spunându-le că băiatul ei este plecat în oraș. În timp ce jandarmii desfășurau activitățile de verificare, și-a făcut apariția bărbatul căutat. Întrebat de ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2, acesta le-a spus jandarmilor că a considerat că nu mai este nicio problemă, fiind în ultima zi de izolare și a avut treburi de rezolvat în oraș. Conform procedurilor s-a luat legătura cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad, pentru confirmarea alertei ,,coronavirus asociat’’. Potrivit autorității, bărbatul a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS Cov-2 și figura în izolare la domiciliu, până în data de 1 decembrie inclusiv. Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor’’, conform Codului Penal. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

Facebook Comments