Un bărbat a murit pe A1, în apropiere de Nădlac, în urma unui impact dintre un microbuz și un TIR

by Adrian Pavel

În această noapte, în jurul orei 00.30, a avut loc un accident rutier grav pe Autostrada A1, la 5 km de frontiera cu Ungaria.

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 60 de ani, cetățean irlandez, care conducea un microbuz pe autostrada A1, din direcția Arad spre Nădlac , la km 579 a intrat în coliziune cu partea din spate a unui ansamblu rutier condus de un bărbat de 53 de ani, cetățean turc.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului microbuzului.

Conducătorul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Autostrăzi Arad continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Facebook Comments