Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Săvârșin, după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a agresat concubina

by Andreea Radu

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, o femeie ar fi fost agresată fizic, de către fostul concubin, la domiciliul ei, din Ilteu.
Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat de 54 de ani, din județul Maramureș, pe numele căruia, magistrații Judecătoriei Lipova au emis la data de 21 iunie a.c., un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova într-un dosar penal, întocmit pentru încălcarea ordinului de protecție, violare de domiciliu, distrugere, lovire, amenințare și lipsire de libertate.

Facebook Comments