UN AVION DE MICI DIMENSIUNI A ATERIZAT FORTAT PE UN CAMP DIN JUDETUL ARAD

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, vineri după-amiază, pe un câmp din judeţul Arad, după ce pilotul, un braşovean care ducea aeronava la revizie în Ungaria, a semnalat o defecţiune la motor, aterizarea având loc fără incidente. Avionul privat, de mici dimensiuni, avea la bord trei persoane, respectiv o femeie şi doi bărbaţi, unul dintre aceştia fiind pilotul, care efectua un zbor din Braşov în Ungaria, unde urma să facă o revizie tehnică aparatului de zbor. Deasupra comunei Bata, aflată la circa 70 de kilometri de municipiul Arad, pilotul a semnalat o problemă la motor şi a decis să aterizeze pe un câmp. Potrivit primarului comunei Bata, Ion Micurescu, care a ajuns la scurt timp la faţa locului, avionul nu a suferit avarii la aterizare, iar cei trei ocupanţi nu au păţit nimic. "Din câte mi-a povestit pilotul, care este mai tânăr, avionul este al tatălui său şi-l ducea în Ungaria la revizie, iar deasupra noastră a semnalat probleme la motor şi a decis să aterizeze. Nu au fost înregistrate incidente", a declarat edilul. Centrul de Dirijare a Zborurilor Arad a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. "Nu a fost necesară intervenţia noastră, dar am ţinut legătura cu atorităţile de la faţa locului", a precizat putătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca. Primarul comunei a adăugat că avionul va rămâne peste noapte la locul aterizării, în timp ce ocupanţii au fost cazaţi la o pensiune din localitate. În cursul zilei de sâmbătă, o echipă tehnică din Ungaria este aşteptată la Bata pentru a evalua starea aeronavei.   Sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-avion-de-mici-dimensiuni-a-aterizat-fortat-pe-un-camp-din-judetul-arad-12405484