Un avion cu peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică

Un avion cu peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică
Un avion Ethiopian Airlines despre care se crede că avea peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, au anunţat compania aeriană şi biroul prim-ministrului etiopian, citate de DPA. Zborul ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Ababa, a declarat compania aeriană într-un comunicat. Boeingul 737, despre care se presupune că avea la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a decolat la 8.38 ora locală (5.38 GMT) de pe Aeroportul Internaţional Bole. Contactul cu aparatul a fost pierdut câteva minute mai târziu, potrivit comunicatului. Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare, dar informaţii despre victime nu sunt încă disponibile, a declarat compania aeriană. "Biroul prim-ministrului, în numele guvernului şi al poporului Etiopiei, doreşte să-şi exprime condoleanţele cele mai profunde familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi la bordul Boeingului 737 Ethiopian Airlines efectuând o cursă regulată către Nairobi, Kenya, în această dimineaţă", a declarat biroul premierului Abiy Ahmed într-o postare pe Twitter. Cauza prăbuşirii avionului era necunoscută duminică dimineaţă.
Sursă: antena3.ro