Un autoturism parcat în fața unei case din Zimandu Nou a ars în totalitate

by Adrian Pavel

Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit astăzi, 15.10.2022, în jurul orei 14:45, în localitatea Zimandu Nou pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism aflat în fața unei gospodării.

Evenimentul a fost anunțat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, la fața locului ajungând un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajului de intervenție, autoturismul era afectat în proporție de 70%, însă în scurt timp pompierii au lichidat incendiul, limitând astfel propagarea flăcărilor la casă și împrejurimi.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: scurtcircuit electric.

Facebook Comments