Un arădean de 35 de ani, urmărit general, prins în Vama Nădlac

by Dana B.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat pe numele căruia autorităţile române emiseseră un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

 În data de 06.11.2017, ora 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Dumitru M., în vârstă de 35 de ani, din judeţul Arad.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 8 luni.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Facebook Comments