Un alt bărbat din Pecica, la domiciliul căruia au fost găsite arme

by Adrian Pavel

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai orașului Pecica, au reținut, ieri, un bărbat de 45 de ani, din Pecica, la domiciliul căruia au fost găsite 2 pistoale, calibrul 9 milimetri, și 81 de cartușe letale, de diferite calibre, cu capsa percutată și nepercutată. Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi introdus în țară una dintre arme din Cehia, iar în cazul celeilalte arme, aflată în stare avansată de degradare, nu au putut fi identificate elementele distinctive.

Bărbatul nu este autorizat legal pentru portul, deținerea sau folosirea vreunui tip de armă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Facebook Comments