Un accident între două microbuze s-a produs pe A1, între Arad și Timișoara. Cinci persoane au ajuns la spital

Un accident între două microbuze s-a produs pe A1, între Arad și Timișoara. Cinci persoane au ajuns la spital
Un accident rutier în care au fost implicate două microbuze s-a produs în noaptea de 2 aprilie 2026, în jurul orei 23:35, pe autostrada A1, la kilometrul 518, pe sensul de mers Arad – Timișoara, în județul Timiș.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, coliziunea a avut loc între un microbuz de transport persoane și un microbuz de transport marfă. În urma apelului la 112, la locul intervenției au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, care au intervenit cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. De asemenea, la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate 11 persoane, toate fiind conștiente, cooperante și neîncarcerate. Dintre acestea, cinci victime – trei femei și doi bărbați – au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe din Timișoara pentru investigații medicale suplimentare.
Pompierii militari arădeni au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.