Ultras Arad trimite un mesaj dur către FRF: acești ,,dumnezei” ai fotbalului nu ne vor putea opri!

by Rusu Flavius

Suporterii UTA-ei reacţionează dur la adresa lui Răzvan Burleanu şi a FRF, ca urmare a nedreptăţii la care este supusă echipa lor favorită, în Liga a II-a. Mesajul celor de la Ultras Arad a fost postat pe Facebook şi vi-l prezentăm mai jos:

„În ultimul deceniu, UTA a fost una din cele mai ghinioniste echipe din România (dacă nu chiar din Europa). Ne-au vândut antrenorii, ne-au furat arbitrii, ne-au îngropat în datorii patronii… toate acestea ca, peste câțiva ani, când în sfârșit am revenit în fotbalul mare, să pierdem două baraje de promovare în Liga 1.

Astăzi, când în sfârșit visam frumos după un deceniu în care ne-am obișnuit cu suferința, federația ne-a mai dat încă o lovitură grea. Fețe din umbră cărora le-am stricat pasențele vor să ne sape cu orice preț. Ne urăsc pentru că stăm în calea jocurilor lor murdare și pentru că încă ne luptăm să revenim acolo unde ne este locul!

Ne-au pus în față 5 mari ,,finale”, dar au înjumătățit punctele special ca să ne arate că pot face ce vor. E liga lor, ei decid totul… nu-i interesează de regulamentele aflate în vigoare pentru că ei le schimbă! Ei sunt gata să calce în picioare noțiunea de merit sportiv și de fair play oricând ca să ajungă sus ,,cine trebuie”, fără să le pese că fac de râs fotbalul românesc! Ei respectă doar interesele celor care dictează din spate, nu punctul de vedere al cluburilor!

Oricâte eforturi ar face, însă, toți acești ,,dumnezei” ai fotbalului, de data asta nu ne vor putea opri! Trăim unul din cele mai frumoase sezoane din istoria clubului, avem cel mai bun atac din Liga a 2-a, cea mai constantă echipă, dar și unul dintre cei mai buni antrenori din România! Chiar dacă nu vom putea să fim pe stadion să vă încurajăm, știm, băieți, că veți reuși să readuceți Aradul pe prima scenă a fotbalului românesc! Avem încredere deplină în voi și suntem siguri că la finalul lunii iulie ne vom bucura împreună de începutul unui nou capitol istoric!

PS. Priviți partea bună! Ne vom câștiga promovarea în teren, pe merit și nu datorită pandemiei!

FRF = MAFIA
DOAR UTA!”

Facebook Comments