Ultimul examen înaintea derby-ului. Vezi etapa Ligii a II-a

by Sorin Haut

UTA dispută duminică dimineaţă un meci foarte important la Clinceni, unde e condamnată să câştige. În luptă pentru promovare, “roş-albii” promit să dea uitării evoluţia slabă de la Călăraşi şi să obţină cele trei puncte atât de necesare în drumul spre Liga 1. Laurenţiu Roşu se confruntă cu serioase probleme de lot la nivelul apărării, căpitanul Gligor fiind accidentat, în vreme ce Filaret e şi el incert pentru disputa cu ilfovenii. Probabil, în centrul apărării vor evolua Manea şi Adili, iar în atac e aşteptat să revină golgheterul Adrian Petre.
De partea cealaltă, Academica Clinceni l-a instalat antrenor chiar înaintea meciului cu UTA pe Erik Lincar. Asta după ce în etapa trecută a cedat cu un dubios 2-3 la Mioveni, după ce avea 2-0 la pauză. E clar că arădenii vor avea viaţă grea, Sepsi – care ia trei puncte fără joc – şi Mioveniul având tot interesul ca UTA să se încurce în acest meci.
La rândul lor, “roş-albii” speră ca Mioveniul să nu bată astăzi, la Braşov, pentru a nu pune presiune pe UTA înaintea derby-ului de la Timişoara, cu ASU Poli. Cert e că trupa lui Roşu speră, încă, şi la locul 2, promovabil direct, pentru asta având nevoie să câştige 12 puncte din tot atâtea posibile, dar şi ca Sepsi să mai piardă o dată.

Liga a II-a, etapa a 34-a:
Juventus – Chindia, vineri, ora 18
Brașov – Mioveni, vineri, ora 18 (tv)
Afumați – Suceava, sâmbătă, ora 11
Luceafărul -. Brăila, sâmbătă, ora 11
Călăraşi – Baloteşti, sâmbătă, ora 11
Clinceni – UTA, duminică, ora 11:30 (tv)
Tărlungeni – ASU Poli 0-3 f.j.
Sepsi – Râmnicu Vâlcea 3-0 f.j.
Olimpia și Metalul stau.

Clasament
1.Juventus 29 22 3 4 61-16 69
2.UTA 30 18 5 7 52-28 59
3.Sepsi 29 17 7 5 50-26 58
4.CS Mioveni 30 17 6 7 48-24 57
5.FC Braşov 30 15 9 6 47-30 54
6.Chindia 29 16 3 10 49-30 51
7.Dacia Brăila 29 14 4 11 35-34 46
8.Satu Mare 30 13 6 11 39-33 45
9.Dun.Călăraşi 30 12 8 10 41-38 44
10.CS Afumaţi 29 12 5 12 35-31 41
11.Foresta 29 12 5 12 46-47 41
12.Luceafărul 30 11 4 15 38-34 37
13.Poli Timiş. 29 9 7 13 41-51 34
14.Clinceni 30 10 4 16 42-60 34
15.CS Baloteşti 28 8 6 14 34-48 30
16.Met.Reşiţa 30 6 3 21 32-65 21
17.Rm.Vâlcea 29 4 6 19 16-55 18
18.Tărlungeni 30 2 5 23 15-69 1

Facebook Comments