Peste 50 de refugiați au fost găsiți la Nădlac, ascunși într-un TIR printre butoaie cu miere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat 53 de persoane din Irak, Iran şi Palestina care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul...
Victorie în cazul Nadăș! Instanța de la Balș a dat dreptate prefecturii
Instituția Prefectului – Județul Arad a înregistrat o victorie, în primă instanță, la Judecătoria Balș, județul Olt, unde fusese strămutat, în urmă cu doi ani, procesul locuitorilor satului Nadăș cu familia Colțeu. Sentința civilă nr. 857 din 10 septembrie 2018 a admis, în...
Accident, în apropiere de Nădlac! Trei persoane au fost rănite grav
Trei persoane au fost rănite grav, în noaptea de luni spre marţi, într-un accident care a avut loc la ieşirea de pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, după ce două autoturisme au intrat în coliziune frontală, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de...
Hackerul arădean Guccifer va fi extrădat în Statele Unite ale Americii
Hackerul cunoscut ca Guccifer, care a spart conturile de e-mail ale familiei Bush, va fi extrădat în Statele Unite ale Americii după ce va termina de ispășit pedeapsa pe care o are în România, a decis, luni, Curtea de Apel Alba Iulia. Hotărârea nu e definitivă, relatează hotnews.ro....
Gata vacanța! Cu ce noutăți vine anul școlar 2018-2019
Luni, 10 septembrie, începe un nou an şcolar. Vine cu unele schimbări, dar și cu multe probleme care sunt vechi: clase care arată ca dupa război, şcoli fără autorizaţie sanitară sau de incendiu, manuale deficitare. Anul şcolar 2018-2019 va însemna două semestre şi patru vacanțe: de...
Monica Brosovszky, meci de retragere emoţionant
Una din cele mai mari sportive ale Aradului s-a retras din activitate. Baschetbalista Monica Brosovszky e fără îndoială unul din reperele performanţei în materie de sport, dar din păcate cea care a crescut, s-a format şi s-a consacrat la Arad, a pus capăt carierei de jucătoare, la vârsta...
UTA dă lovitura la Sînmartin şi revine pe podium!
Forma bună a UTA-ei, în debutul sezonului de Liga a II-a, a fost confirmată şi astăzi, la Sînmartin, acolo unde “roş-albii” au obţinut o nouă victorie importantă, a doua la rând în deplasare şi a patra în ultimele cinci jocuri. Practic, echipa lui Ionuţ Popa, susţinută în...
A început ridicarea maşinilor abandonate
Primăria Municipiului Arad a luat măsuri în privinţa maşinilor abandonate şi fără stăpân de pe domeniul public/privat al statului sau al Municipiului Arad. Primele autovehicule au fost ridicate în cursul după-amiezii de vineri, 7 septembrie 2018. Este vorba despre un autoturism marca...
A murit Aurel Birtolon, nepotul corifeului Marii Uniri Ștefan Cicio-Pop
În aceste zile, când toți românii se pregătesc de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, Aradul se îmbracă în haine de doliu: azi, vineri, 7 septembrie 2018, s-a stins din viață ALEXANDRU AUREL LIVIU BIRTOLON, nepotul marelui om politic Ștefan Cicio-Pop, unul dintre corifeii...
Florin Tripa: „Gheorghe Falcă ar trebui să ia lecții de administrație de la unii primari liberali din județ“
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, încearcă să-și ascundă incompetența dând vina pe Guvernul PSD pentru nereușitele sale din punct de vedere administrativ. Falcă acuză faptul că nu a primit bani în plus la rectificare, în condițiile în care municipiul Arad are excedent de...
Deputatul Adrian Todor solicită Companiei Naționale de Investiții să facă lumină în cazul stadionului UTA
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a solicitat președintelui Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu, precizări cu privire la investiția pe care CNI urmează să o deruleze la stadionul UTA. Solicitarea deputatului Adrian Todor vine ca urmare a declarațiilor viceprimarului...
CJA a semnat contracte de 14 milioane de euro pentru drumurile județene
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi două acorduri de parteneriat în vederea contractării proiectelor transfrontaliere ale Aradului, în valoare de peste 14 milioane de euro. Cel mai consistent dintre proiecte are valoarea de aprox. 13 milioane de euro și...
Hackerul arădean Guccifer află săptămâna viitoare dacă va fi extrădat
Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa, săptămâna viitoare, cu privire la cererea procurorilor de extrădare a hackerului arădean Marcel Lazăr Lehel, cunoscut drept Guccifer, conform solicitării formulate de autorităţile judiciare din SUA, unde arădeanul este condamnat definitiv la...
Amenzi URIAȘE pentru proprietarii de terenuri care nu elimină ambrozia în fiecare an
Executivul a decis, în ședința de miercuri, că proprietarii de terenuri vor avea obligaţia să elimine ambrozia în fiecare an, până pe data de 5 iunie, pentru că polenul acestei plante provoacă rinite alergice. „A fost pe ordinea suplimentară, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...
UAV a primit în administrare fostul sediu al Băncii Naționale, filiala Arad
Universitatea "Aurel Vlaicu"din Arad a primit, de astăzi, în administrare clădirea situată pe Bulevardul Revoluției nr.72, fostul sediu al Băncii Naționale a României, filiala Arad. Hotărârea de Guvern care confirmă trecerea clădirii din administrarea Băncii Naționale în cea a UAV a...